Cuvânt pastoral Patriarhal la Praznicul Nașterii Domnului 2023

† BARTOLOMEU

DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL CONSTANTINOPOLULUI

NOUA ROMĂ ȘI PATRIARH ECUMENIC

ÎNTREGII PLEROME A BISERICII HAR, MILĂ ȘI PACE

DE LA MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS NĂSCUT ÎN BETHLEEM 

Cinstiți frați Arhierei,

Preaiubiți fii în Domnul,

Prăznuim și în acest an în psalmi, imnuri și cântări duhovnicești vestea cerească a Nașterii după trup a Fiului Celui mai înainte de veci și Cuvântului lui Dumnezeu, adică a descoperirii tainei lui Dumnezeu și a omului. Potrivit Sfântului Nicolae Cabasila, cele ce se săvârșesc în Dumnezeiasca Liturghie sunt „o inițiere mistică în taina Întrupării Domnului”, în timp ce prin binecuvântarea doxologică „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh” se afirmă „că oamenii au aflat pentru prima dată prin Întruparea Domnului că Dumnezeu există în Trei Persoane”[1]. Sfântul Părinte dă mărturie despre faptul că Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos „S-a arătat om adevărat, perfect, mod de viețuire și întru toate celelalte primul și unicul“[2].

Asumarea firii umane în persoana Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, ca și deschiderea căii înspre îndumnezeirea omului după har îi dăruiește acestuia o valoare inestimabilă. Uitarea acestui adevăr duce la diminuarea respectului față de persoana umană. Negarea înaltei chemări a omului nu doar că nu îl eliberează, ci îl conduce spre o mulțime de contradicții și divizări (existențiale). Fără conștiința originii sale dumnezeiești și nădejdea veșniciei, omului îi este greu să rămână om, îi este imposibil să facă față responsabilităților „firii umane”. 

Înțelegerea creștină a existenței umane oferă soluții problemelor umane, pe care le creează violența, războiul și nedreptatea în lumea noastră. Respectul persoanei umane, pacea și dreptatea sunt daruri ale lui Dumnezeu; în timp ce înrădăcinarea păcii aduse de Hristos necesită participarea și conlucrarea oamenilor. Perspectiva creștină asupra temei luptei pentru pace e asumată în cuvintele Mântuitorului Hristos, care vestește pacea, salută cu „Pace vouă” și îi îndeamnă pe oameni să își iubească dușmanii [3]. Revelația în Hristos e caracterizată ca „evanghelie/veste a păcii” [4]. Aceasta înseamnă pentru noi creștinii că drumul spre pace e pacea însăși, că nu violența, ci dialogul, iubirea și înțelegerea au întâietate în fața celorlalte modalități de soluționare a neînțelegerilor. Teologia păcii e descrisă cu claritate în documentul Patriarhiei Ecumenice: «„Pentru pacea lumii”. Ethosul social al Bisericii Ortodoxe» (2020): „Nimic nu se împotrivește mai mult voii lui Dumnezeu față de făpturile Sale, care au fost create după chipul și asemănarea Sa, ca și violența care se manifestă împotriva aproapelui… Putem să susținem cu claritate, că violența constituie păcatul prin excelență. E vorba de suprema contradicție între firea noastră creată și chemarea noastră mai presus de fire înspre căutarea unității de iubire cu Dumnezeu și cu semenul nostru… Pacea constituie o relevare concretă a realității profunde a creației potrivit cu voia lui Dumnezeu, ca și a modalității ei de existență, după cum a plănuit-o El în dorințele Sale cele veșnice“[5].

Pacea nu este de la sine înțeleasă, ci este responsabilitate, rezultat, grijă permanentă și nevoință continuă pentru păstrarea ei. Nu există sfaturi automatice și unice. În fața oricăror forme de amenințare a păcii e nevoie de trezvie, de dorința soluționării problemelor prin dialog. Marii eroi ai politicii sunt cei care se nevoiesc pentru pace. Noi continuăm să evidențiem rolul pacificator al religiilor, într-o lume în care există critică la adresa religiilor, deoarece, în loc să se manifeste ca și făcători de pace, de întrajutorare și înțelegere, acestea hrănesc fanatismul și violența „în numele lui Dumnezeu”. E vorba de o denaturare a credinței religioase și nu de o identificare cu acest fenomen. Credința autentică în Dumnezeu este cea mai severă critică a fanatismului religios. Religiile sunt apărătorii firești ai tuturor oamenilor, a celor care se nevoiesc pentru pace, dreptate și pentru protejarea creației în fața catastrofei antropocentrice.

Umanitatea marchează în acest an împlinirea a 75 de ani de existență a Declarației Mondiale a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948), care constituie o rezumare a idealurilor și valorilor umane fundamentale, „responsabilitatea comună, pe care trebuie să o împărtășească toate popoarele și toate neamurile”. Drepturile omului, a căror element central de referință este protejarea demnității umane și a fundamentelor lor personale, sociale, politice, economice și de protecție a mediului, sunt de înțeles în dinamica lor primordială, dacă sunt recunoscute ca și fundament și criteriu al păcii mondiale, în legătură cu libertatea și dreptatea. În acest sens, viitorul drepturilor omului și a păcii se leagă de contribuția religiilor în aspectul respectului și a împlinirii acestora. 

Cu aceste gânduri și simțăminte de praznic, în profundă convingere că viața Bisericii, prin ea însăși, constituie rezistență în fața antropocentrismului, de oriunde ar veni acesta, vă chemăm pe toți la nevoința cea bună a clădirii unei culturi a păcii și înțelegerii, în cadrul căreia omul să vadă în persoana semenului pe fratele și pe prietenul său, și nu pe cel care îl amenință, pe dușmanul său. Amintindu-vă vouă tuturor, iubiți frați și fii, că Praznicul Nașterii Domnului este un timp al cunoașterii de sine și al recunoștinței, al revelării diferenței dintre Dumnezeul înomenit și „omul îndumnezeit”, a conștientizării „minunii celei mari” a libertății în Hristos și a vindecării „marii tragedii” a înstrăinării de Dumnezeu, ne plecăm cu evlavie genunchii în fața celei care L-a ținut în brațe pe Cuvântul Întrupat, în fața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Maria, și transmițându-vă binecuvântarea Sfintei și Marii Biserici a lui Hristos, vă dorim un Nou An al milostivirii lui Dumnezeu în demnitate, cu pace, roditor și mulțumitor.  

Nașterea Domnului 2023

† Bartolomeu al Constantinopolului

Fierbinte mijlocitor către Dumnezeu pentru voi toți

  

1. Εἰς τήν Θείαν Λειτουργίαν, ΙΒ΄, PG 150, 392D.

2. Περί τῆς ἐν Χριστῷ ζωῆς, ΣΤ΄, PG 150, 680C.

3.  Βλ. Ματθ. ε΄, 44.

4. Ἐφεσ. στ΄, 15.

5. § 42, 43 καί 44.