MESAJ PATRIARHAL LA SFINTELE PAȘTI 2025

 

† BARTOLOMEU

DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL CONSTANTINOPOLULUI

NOUA ROMĂ ȘI PATRIARH ECUMENIC

ÎNTREGII PLEROME A BISERICII HAR, PACE ȘI MILĂ

DE LA HRISTOS CEL ÎNVIAT ÎN SLAVĂ

⁕⁕⁕

Cinstiți frați episcopi și binecuvântați fii în Domnul,

Prin milostivirea și cu puterea lui Dumnezeu am străbătut în rugăciune și post perioada Sfântului și Marelui Post și ajungând la praznicul luminat al Învierii, Îl preaslăvim pe Cel Care S-a coborât la cele mai de jos ale iadului „deschizând tuturor poarta Raiului” prin slăvita Sa Înviere din morți. 

Învierea nu constituie amintire a unui eveniment din trecut, ci „asemănarea cea bună” a existenței noastre, „o nouă naștere, o altă viață, un alt mod de viețuire, al firii noastre celei reînnoite”[1]. În Hristos Cel Înviat se reînnoiește împreună cu omul și întreaga existență. Când cântăm în a treia odă a Canonului Învierii, „Acum toate s-au umplut de lumină, și cerul și pământul și cele de dedesubt, să prăznuiască acum întreaga creație Învierea lui Hristos, pe care s-a întărit”, atunci propovăduim că întreaga creație este întărită și plină de lumina cea neapusă. Nu doar în ceea ce privește istoria neamului omenesc, ci și pentru întreaga creație, e valabil „înainte de Hristos” și „după Hristos”.

Învierea din morți a Domnului constituie fundamentul Evangheliei, elementul de referință stabil al tuturor textelor Noului Testament, însă și al vieții liturgice și a evlaviei creștinilor ortodocși. Cu adevărat, în „Hristos a înviat” e cuprinsă întreaga teologie a Bisericii. Trăirea sfărâmării puterii morții este izvor al unei bucurii de nedescris, „eliberare din legăturile cu această lume”. „Toate s-au umplut de slavă, având părtășie la trăirea Învierii”. Prin exclamația „bucurie mare”, Învierea pecetluiește întreaga viață bisericească, ethosul și activitatea pastorală, ca și pregustare a vieții depline, a cunoașterii și bucuriei Împărăției veșnice a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Credința ortodoxă și pesimismul sunt măsuri incompatibile.

Paștele constituie pentru om o sărbătoare a libertății și biruinței asupra puterilor care îl denaturează, îmbisericire a existenței noastre, invitație la conlucrare pentru transformarea lumii. Istoria Bisericii este „o mare Înviere”, ca și traiectorie spre „libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu“[2]. Trăirea Învierii face cunoscut centrul și dimensiunea eshatologică a libertății în Hristos. Mărturiile biblice despre Învierea Mântuitorului ilustrează puterea libertății credincioșilor, prin care se face cunoscută „marea minune”, care rămâne neatinsă de orice formă de presiune. „Dorind, așadar și nu impunând (cu forța) taina mântuirii“[3]. Primirea darului dumnezeiesc al „trecerii” credinciosului de partea lui Hristos, constituie un răspuns existențial liber la „trecerea” plină de iubire și izbăvitoare a Celui Înviat de partea omului. „Fără Mine nu puteți face nimic”[4]. 

Taina Învierii Domnului continuă să agite și astăzi certitudinile pozitiviste ale celor care Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu ca și „negare a libertății umane”, pe adepții „amăgirii realizării de sine fără Dumnezeu” și pe simpatizanții „omului atotputernic” de astăzi. Viitorul nu aparține închiderii în sine, îndreptățirii de sine, compromisului ieftin și îngust. Nu există libertate fără Înviere, fără perspectiva veșniciei. 

Izvor al bucuriei pascale constituie în acest an pentru Sfânta și Marea Biserică a lui Hristos și prăznuirea comună a Paștelui de către întreaga lume creștină, în același timp cu jubileul de 1700 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, care a condamnat învățătura greșită a lui Arie, cel care „a încercat să-L micească pe Unul din Treime, pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu”, și care a fundamentat modul de calculare a datei pentru sărbătoarea Învierii Mântuitorului. 

Sinodul de la Niceea deschide o nouă perioadă în istoria sinodalității Bisericii, deplasarea de la nivelul sinodal local la cel universal. După cum se cunoaște, Primul Sinod Ecumenic a introdus termenul „nescris” de „cel de o ființă” în Simbolul de credință, cu o interpretare soteriologică clară, care constituie să fie caracterul fundamental al dogmelor Bisericii. În acest sens, evenimentele de comemorare a marelui jubileu nu sunt o îndreptare spre trecut, de vreme ce „duhul Niceeii” există neîntrerupt în viața Bisericii, a cărei unitate e legată de justa înțelegere și dezvoltare a identității ei sinodale. Referirea la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea ne amintește de arhetipurile creștine comune și de importanța luptei pentru credința cea neîntinată în vremuri de denaturare a acesteia și ne îndeamnă să ne îndreptăm spre profunzimea și esența tradiției Bisericii. Celebrarea în comun din acest an a „Preasfintei Zile a Paștelui” certifică actualitatea temei, a cărei soluționare nu doar că exprimă respectul creștinilor față de realizările Sinodului de la Niceea, ci și conștiința faptului că „nu trebuie în această sfințenie să existe vreun fel de diferență”.

Cu aceste sentimente, plini de lumina și bucuria Învierii, să proclamăm mesajul aducător de bucurie lumii „Hristos a Înviat”, să cinstim ziua cea biruitoare și sfântă a Paștelui prin mărturisirea din tot sufletul a credinței noastre în Mântuitorul Iisus Hristos, Care cu moartea pe moarte a călcat, dăruind viață tuturor oamenilor și întregii creații, prin credincioșie față de sfintele tradiții ale Bisericii Mame și prin dragoste lipsită de ipocrizie față de aproapele, ca să se preaslăvească prin noi toți Numele Cel mai presus de ceruri al Domnului slavei.      

Fanar, Sfintele Paști 2025

† Bartolomeu al Constantinopolului

Fierbinte rugător pentru voi toți 

către Hristos Cel Înviat

 

 

1. Γρηγορίου Νύσσης, Περί τῆς τριημέρου προθεσμίας τῆς Ἀναστάσεως τοῦ Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ, PG 46, 604.

2. Rom.8, 21

3. Μαξίμου Ὁμολογητοῦ, Εἰς τήν προσευχήν τοῦ Πάτερ ἡμῶν, πρός ἕνα φιλόχριστον, PG 90, 880.

4. In. 15, 5.

____________

photo: Nikos Papachristou