CUVÂNT CATEHETIC LA ÎNCEPUTUL SFÂNTULUI ȘI MARELUI POST (2026)

† BARTOLOMEU

DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL CONSTANTINOPOLULUI

NOUA ROMĂ ȘI PATRIARH ECUMENIC

ÎNTREGII PLEROME A BISERICII,

HAR SĂ FIE ȘI PACE

DE LA DOMNUL ȘI MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS,

DE LA NOI ÎNSĂ BUNĂ DORIRE, BINECUVÂNTARE ȘI IERTARE

⁕⁕⁕

Preacinstiți frați arhierei și binecuvântați fii în Domnul,

Cuprinși de emoție sfântă, intrăm din nou, prin voia lui Dumnezeu, în Sfântul și Marele Post, în arena luptei ascetice, în perioada postului și a pocăinței, a smereniei și a rugăciunii, a trezviei spirituale și a iubirii de frați, cu ochii inimii îndreptați spre Crucea dătătoare de viață a Domnului, care ne călăuzește pe toți spre Sfintele Paști, care deschid omenirii porțile Raiului.

Această perioadă binecuvântată care se deschide acum înaintea noastră constituie o ocazie de a înțelege încă o dată adevăratul sens al ascezei în Hristos și asocierea ei inseparabilă cu realizarea euharistică a Bisericii, care în fiecare expresie și dimensiune e existenței ei își trage seva din lumina și bucuria Învierii. Spiritul ascezei nu este un element extern introdus în creștinism și nici rezultatul influenței ideologiilor dualiste din afara Bisericii. Asceza este un alt cuvânt pentru definirea existenței creștine, conectând-o cu încrederea absolută în Providența Divină, cu bucuria spirituală inepuizabilă a unei vieți dedicate lui Hristos, cu transcendența de sine și dăruirea de sine, cu iubirea caritabilă și respectul pentru întreaga creație.

Asceza nu este un aspect de alegeri voite și particularități subiective, ci de supunere față de regulile și „experiența universală” a Bisericii. Ea constituie, după cum s-a spus, mai degrabă un eveniment „eclesiastic” decât unul „individual”. Viața în Biserică este indivizibilă. Pocăința, rugăciunea, smerenia, iertarea, postul și faptele filantropice sunt interconectate și se întrepătrund. În tradiția ortodoxă, asceza nu constituie un scop în sine, deoarece acest lucru duce doar la o supraestimare a efortului individual și alimentează tendințele justificării de sine.

Postul Mare este momentul potrivit pentru a experimenta Biserica ca loc și mod în care se revelează darurile harului dumnezeiesc, întotdeauna ca o anticipare a bucuriei Învierii Domnului, piatra de temelie a credinței noastre și orizontul strălucitor al „nădejdii din noi”. Prin inspirație dumnezeiască, Biserica cinstește în Sâmbăta Lăsatului Sec de Brânză sfânta pomenire a bărbaților sfinți și femeilor sfinte care au strălucit în asceză, pentru că ei sunt susținătorii și însoțitorii credincioșilor în lunga călătorie a ascezei din Postul Mare. În arena luptei duhovnicești avem cu noi bunătatea Dumnezeului Celui în Treime Preaslăvit, acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Maica noastră a tuturor, precum și mijlocirea sfinților și a martirilor credinței.

Asceticismul creștin sănătos este participarea întregii ființe umane – ca unitate a spiritului, sufletului și trupului – la viața în Hristos, fără a subestima materia și trupul și fără o reducere maniheistă a spiritualității. Așa cum s-a scris, ascetismul creștin este în ultimă instanță o luptă „nu împotriva, ci pentru trup”; potrivit Patericului: „Am fost învățați să nu distrugem trupul, ci să distrugem patimile”.

Din păcate, și în mod eronat, ascetismul creștin a fost etichetat de gânditorii contemporani ca o negare a bucuriei de a trăi și ca o restricție a creativității umane. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr! Ca eliberare de „a avea” și de atașamentul față de posesia lucrurilor, și mai ales ca eliberare de ego-ul fiecăruia, de „căutarea propriului eu” și de „posesia ființei noastre”, ascetismul este sursa și expresia libertății autentice.

Ce poate fi mai sincer decât ieșirea din captivitatea „dreptului individual” și deschiderea și iubirea față de semenii noștri, „schimbarea bună” interioară și statornicia în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu? Ce poate fi mai creativ decât postul, atunci când este o atitudine holistică de viață și exprimă spiritul ascetic și euharistic al Bisericii, când este o „luptă comună” și nu o „faptă individuală”? Ce poate fi mai impresionant din punct de vedere existențial decât pocăința și convertirea interioară, ca perspectivă vitală către adevăr și descoperire reînnoită a puterii harului dumnezeiesc, a profunzimii vieții în Hristos și a speranței vieții veșnice?

Este cu adevărat impresionant faptul că, atunci când caracterul creștin timpuriu al Sfântului și Marelui Post, ca perioadă de pregătire pentru Sfântul Botez în Liturghia Dumnezeiască a Învierii, a fost înlocuit de „ethosul pocăinței”, a rămas totuși experiența postului ca un „al doilea botez”. Din acest motiv, perioada de post și pocăință nu este una tristă. Imnografia noastră vorbește despre „primăvara postului”, în timp ce teologia numește Postul Mare „primăvară spirituală” și „perioadă a bucuriei și luminii”. Toate acestea dobândesc o actualitate și o semnificație specială în fața confuziei antropologice a timpului nostru, precum și a noilor alienări existențiale înrădăcinate în civilizația contemporană.

Cu aceste sentimente și gânduri, amintind tuturor fiilor Sfintei și Marii Biserici a lui Hristos din întreaga lume aflată sub ocrotirea Domnului că, în ziua Imnului Acatist, vor avea loc festivități în semn de recunoștință față de Maica Domnului, care vor culmina cu marcarea a 1400 de ani de la anul 626 — când Constantinopolul a fost eliberat de un asediu primejdios, iar imnul Acatist în cinstea Maicii Domnului a fost cântat „în picioare” în sfânta biserică din Vlaherne – vă dorim tuturor un post lin, cu asceză și răbdare, cu mulțumire și slăvire a lui Dumnezeu.

Fie ca noi toți, mărturisind adevărul în dragoste și sfințiți fiind în Domnul, să parcurgem această cale spre plinătatea bucuriei Învierii Sale purtătoare de lumină.

Sfântul și Marele Post 2026

† Bartolomeu al Constantinopolului

Fierbinte mijlocitor către Dumnezeu pentru voi toți