CUVÂNT CATEHETIC LA ÎNCEPUTUL SFÂNTULUI ȘI MARELUI POST (2024)

† BARTOLOMEU

DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL CONSTANTINOPOLULUI

NOUA ROMĂ ȘI PATRIARH ECUMENIC

ÎNTREGII PLEROME A BISERICII,

HAR SĂ FIE ȘI PACE

DE LA DOMNUL ȘI MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS,

DE LA NOI ÎNSĂ BUNĂ DORIRE, BINECUVÂNTARE ȘI IERTARE

Preacinstiți frați arhierei și binecuvântați fii în Domnul,

Harul Dumnezeului iubirii ne-a învrednicit încă odată să intrăm în perioada folositoare de suflet și de nevoință a Triodului și să ajungem în Sfântul și Marele Post, mai exact, în arena nevoinței ascetice încununată cu daruri de Sus și cu bucuria Crucii și a Învierii. Pe parcursul acestei perioade binecuvântate se descoperă în mod profund bogăția spirituală și dinamismul vieții bisericești, ca și relevanța soteriologică a tuturor formelor ei de manifestare.

Am învățat deja foarte multe din impasul și aroganța justificării de sine a Fariseului, din moralismul sterp și împietrirea inimii fiului mai mare din Parabola Fiului Risipitor, ca și din insensibilitatea și condamnarea în Ziua Judecății a celor care s-au arătat indiferenți față de „nevoia fraților noștri” care au fost flămânzi, însetați, străini, dezbrăcați, bolnavi sau încarcerați. Ni s-a descoperit tuturor valoarea și puterea smereniei și a căinței, a iertării și a milosteniei, ca și stări de atitudine, de trăire, la care Biserica ne cheamă cu tărie să le cultivăm în perioada care s-a deschis în fața noastră. 

Sfântul și Marele Post e un timp binevenit de purificare duhovnicească, spirituală și trupească, ca și de disciplină, care – după cum am auzit în pericopa evanghelică ce s-a citit cu puțin timp în urmă – nu trebuie practicat „astfel încât ceilalți să vadă”, fiind însoțit totodată și de iertarea fraților: „Pentru că dacă iertați celor care vă greșesc, și Tatăl vostru Cel Ceresc vă va ierta vouă”[1]. Acest aspect, de altfel, îl mărturisim zilnic în Rugăciunea Domnească: „după cum și noi iertăm greșiților noștri”[2].

Ieri, în Sâmbăta Lăsatului Sec de Brânză, Biserica a făcut pomenirea sfinților bărbați și femei care au strălucit în trăirea vieții ascetice. Sfinții sunt pentru credincioși nu doar modele de urmat în lupta cea bună a vieții în Hristos și potrivit viețuirii în Hristos; ei sunt în același timp și împreună însoțitori, prieteni și susținători pe parcursul nevoinței postului, a smereniei și a căinței. Nu suntem singuri în efortul nostru, Îl avem pe Dumnezeu, Care ne încurajează și ne binecuvântează, ca și pe Sfinți și pe Martiri, și mai presus de toate mijlocirea celei care este prima înaintea sfinților în fața Mântuitorului, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Sfințenia este rod al puterii harului dumnezeiesc și a conlucrării omului în Biserică, prin participarea la Sfintele Taine și prin respectarea poruncilor dumnezeiești. Nu există „o pietate gratuită” și „un creștinism ușor”, după cum nu există nici „o poartă largă” și „o cale vastă” care să ducă spre Împărăția lui Dumnezeu[3].  

Biserica ne amintește în mod constant că, mântuirea nu este individuală, ci un eveniment bisericesc, o nevoință comună. Pe parcursul perioadei binecuvântate de Dumnezeu a Sfântului și Marelui Post, ceea ce devine evident pentru viața spirituală a credinciosului este sensul profund al participării la viața comunității, a familiei creștine și a parohiei, sau altfel, în obștea vetrei monahale. Dorim să evidențiem rolul familiei creștine ca și comuniune de viață în trăirea spiritualității Marelui Post. Înaintașul între Sfinți al smereniei Noastre, Sfântul Ioan Gură de Aur, a numit familia „biserica cea mică”[4]. Cu adevărat, în familie are loc înbisericirea existenței noastre, acolo se dezvoltă sensul social și caracterul comunitar al vieții umane și a viețuirii în Hristos, ca și iubirea, respectul reciproc și solidaritatea; acolo se experiază viața și bucuria coexistenței ca și dar dumnezeiesc. 

Efortul comun de împlinire și de aplicare a rânduirii bisericești și a ethosului postului în contextul vieții de familie, manifestă dimensiunea harismatică a vieții ascetice și, în sens mai larg, convingerea că tot ceea ce este autentic, respectabil și drept în viața noastră vine de Sus; că, dincolo de conlucrarea și contribuția noastră, în cele din urmă, toate transcend ceea ce este uman cu putină de a fi dobândit sau atins. De altfel, aspectul comunitar al vieții, iubirea unuia față de altul, care nu le caută pe ale sale, virtutea iertării, nu lasă loc unei îndreptățiri umane si complezenței. O expresie a unui astfel de spirit „de libertate comună”  și de ascetism euharistic este cu siguranță legătura de nezdruncinat dintre post, milostenie, participare la viața parohială și liturgică a Bisericii. Trăirea „ambianței Postului Mare” în viața familiei creștine ne conduce spre profunzimea adevărului experienței bisericești și constituie locul de naștere și sursa mărturisirii creștine în societatea contemporană secularizată.  

Frați și fii, să ne rugăm pentru a putea străbate toți cu zel dumnezeiesc calea Sfântului și Marelui Post în post și smerenie, în rugăciune și căință, făcând pace în noi înșine și cu cel de lângă noi, arătându-ne ca fiind „aproapele” celor aflați în nevoi, prin fapte de milostenie, iertându-ne unul pe celălalt și slăvind întru toate Numele Dumnezeului Milostivirii, implorâdu-L să ne învrednicească să ajungem Sfânta și Marea Săptămână cu gânduri purificatoare, închinându-ne cu bucurie și încântare Învierii Sale purtătoare de lumină.

Sfântul și Marele Post 2024

† Bartolomeu al Constantinopolului

Fierbinte mijlocitor către Dumnezeu pentru voi toți

________________

1. Mt. 6,14.

2. Mt. 6,12.

3. Vezi Mt. 7, 13-14.

4. Ἰ. Χρυσοστόμου, Ὑπόμνημα εἰς τήν πρός Ἐφεσίους ἐπιστολήν, κʹ, PG 62, 143.

_____

photo: Nicholas Papachristou